Luni, 18 Decembrie 2017 11:22

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac începe sezonul în 23 decembrie

În munţii Carpaţi, reînvie în fiecare an palatul de cleştar al României, Hotelul de Gheaţă. Într-un cadru de poveste, sute de oaspeţi trec pragul şi regăsesc la înălţimi culminante, liniştea de deasupra lumii. Lăsaţi-vă purtaţi de magia albă a acestui loc special, clădind noi amintiri şi experienţe de neuitat alături de cei dragi.

333

Sezonul 2017-2018 începe în 23 decembrie. Însă trebuie să vă grăbiţi, pentru sărbători este deja rezervat în întregime.

În fiecare an, Hotelul de Gheaţă are o nouă tematică, şi tocmai de aceea, fiecare cameră are o poveste unică de şoptit înainte de somn. Lumea Muzicii în Gheaţă vă aşteaptă în acest sezon. Aşadar turiştii vor regăsi vedete din gheaţă ale muzicii româneşti şi internaţionale: Corina Chiriac, Holograf, Freddie Mercury şi membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN şi The Rolling Stones, dar şi multe altele.

Mobilierul din camere este unicat, iar paturile realizate din blocuri de gheaţă, sunt acoperite cu o saltea moale, lenjerie, pături şi blănuri pufoase. Înainte de culcare, oaspeţii primesc saci călduroşi de dormit, deoarece temperatura medie în Hotelul de Gheaţă este între -2 şi +2 grade Celsius.

22

Aşadar, nu trebuie să vă faceţi griji din cauza frigului, deoarece gazdele asigură condiţii optime pentru oaspeţii lor. Hotelul de Gheaţă dispune de 14 camere duble cu pat matrimonial, iar pentru cei care doresc mai multă intimitate sunt bine-veniţi să înnopteze în unul din cele 6 igluuri de lângă hotel.

Pe lângă faimosul Hotel de Gheaţă puteţi să serviţi o mâncare sau un pahar de vin fiert la restaurantul hotelului.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…