Vineri, 01 Mai 2020 12:16

Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

Cadrul legal: În Monitorul Oficial nr. 283/04.04.2020 a fost publicată OUG nr. 42/2020 care modifică și completează OUG 110/2017 privind programul de susținere a IMM, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19 ce a generat o lipsă severă de lichiditate sau reducerea bruscă a acesteia cu scopul de a stimula activitatea de finanțare bancară punând la dispoziție garanții de stat pentru creditele acordate de bănci IMM-urilor, cât și subvenții pentru cheltuielile cu dobândă și cele de garantare, pe o perioada de timp limitată.

 Prin Ordonanța de urgență nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, s-a aprobat Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMANIA, program multianual de încurajare și de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii care are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele acordate întreprinderilor mici și mijlocii, de către instituțiile de credit. Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, definește criteriile pentru calificare în categoria IMM, precum și pentru subcategoriile specifice (microîntreprindere / întreprindere mică / întreprindere mijlocie).

Categoriile de credite care fac obiectul acestui program și criteriile de eligibilitate modificate prin OUG nr. 42/2020 sunt următoarele:

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat.

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10.000.000 lei.

Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru este de 5.000.000 lei, iar pentru creditele de investiții este de 10.000.000 lei, în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre:

I) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii 2 ani de activitate.
sau

II) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019.
sau

III) o valoare care să rezulte din nevoile sale, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

 

360

 

b) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare maximă pentru microîntreprinderi este de 500.000 lei, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderi mici, în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre variantele de la lit. a) punctele I, II sau III detaliate anterior.

Referitor la subvenționarea dobânzii, se modifică perioada de subvenționare aceasta fiind calculată de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a OUG 42 și până la 31 decembrie 2020 și va fi plafonată la valoarea de 800.000 euro.

Noile restricții privind condițiile de eligibilitate în cadrul programului, exemplificativ, ar fi următoarele:
• beneficiarul nu figurează cu credite restante, în ultimele 6 luni anterioare datei de 31.12.2019 sau dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei riscului de credit.
• nu se află în interdicție de a emite cecuri la data de 31.12.2019 și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei de 31.12.2019
• prezintă instituției de credit garanții colaterale
• nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice
• depun un document scris prin care se angajează să nu indisponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a OUG 42/2012 până la 31.12.2020.

Durata maximă a finanțărilor este de 72 de luni în cazul creditelor pentru investiții și de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 36 de luni, urmând ca, în ultimul an de prelungire, să fie rambursate în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a OUG nr. 42/2020.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor se încheie la data de 31.12.2020, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este de până la 31.03.2021, cu posibilitatea prelungirii.

 

17749

 

Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/domeniile anumite tipuri de activități precum activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili și producție sau comercializare de tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, dar se introduc condiții specifice pentru sectoarele agriculturii, pisciculturii și acvaculturii.

Dacă beneficiarul nu rambursează creditul, statul va achita băncii sumele datorate de debitor prin executarea garanției mai întâi a altor garanții, care vor diminua expunerea, și doar apoi din garanțiile acordate de stat, care ulterior va solicita suma la plată de la debitor (cu perceperea inclusiv a obligațiilor accesorii, calculate în mod similar obligațiilor fiscale accesorii pentru neachitarea obligațiilor fiscale principale, în acord cu prevederile codului de procedură fiscală).
Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei, echivalent în lei al sumei de aproximativ 161 milioane euro, plafonul maxim de garantare este aproximativ 3,1 miliarde euro, iar prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 40.000 de beneficiari.

Entitățile interesate se vor adresa în mod direct băncilor și vor solicita aprobarea împrumutului cu garanții de stat. La nivel declarativ, toate băncile participă la acest program. Beneficiarii ajutorului de stat în baza acestei scheme trebuie să păstreze toate documentele aferente ajutorului de stat timp de 10 ani și sunt obligați să le pună la dispoziția autorității de implementare a schemei de ajutor sau a Consiliului Concurenței, ori de câte ori le sunt solicitate.

Text: Oana Luca – Consultant Fiscal

Articolul puteți citi în revista din luna mai a revistei Brutarul-Cofetarul.

 

 

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…