Joi, 21 Mai 2020 09:44

Termen posibil pentru redeschiderea HoReCa: 1 sau 15 iunie?

 

Reprezentanții patronatelor din turism au participat, la începutul acestei săptămâni, la o rundă de consultări cu primul ministru, pe tema calendarului de redeschidere a unităților HoReCa. Deși nu s-a ajuns încă la o decizie finală, hotelierii au primit promisiuni privind unele măsuri de sprijin a sectorului.

Redeschiderea sectorului HoReCa este una din promisiunile primite de la guvernanți de către Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, după această întâlnire. ”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie. Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a declarat Murad la Antena 3, potrivit Digi24.

Surse din Guvern au spus că încă nu există o decizie în acest sens, discuțiile de luni fiind doar la nivelul de consultări. Potrivit unui comunicat oficial, „Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului HoReCa, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni”.

 

Așadar, calendarul exact al redeschiderii sectorului HoReCa rămâne încă să fie stabilit. Vom reveni cu detalii despre măsurile decise.

 

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…