Luna septembrie este luna când toți elevii se întorc în băncile școlii. Tot așa și la noi, ne întoarcem în laboratorul nostru de cursuri și ne pregătim pentru primele module care vor fi organizate după perioada de vară. Astfel în continuare puteți studia programul cursurilor pregătit pentru toți bucătari, cofetari, brutari și patiseri dornici să învețe tehnici sau rețete noi:

14-15 octombrie: Bucătărie italiană – Odorheiu Secuiesc

Participând la acest modul nou veți avea posibilitatea să învățați mai multe tipuri de preparate care pot constitui elementele unui mini bufet suedez, mai multe tipuri de paste și sosuri pe bază de legume și carne, două tipuri de dulciuri tradiționale italienești și câteva preparate (feluri principale) din carne de pui și vițel. Totodată veți putea afla secretul și tehnica pregătirii a celor mai bune spaghete carbonara sau gătirea unui ragu bolognese perfecte. În cadrul cursului se va lucra atât cu paste făinoase cumpărate din comerț cât și cu paste proaspete cu ou pregătite la workshop sub îndrumarea formatorului.

21-22 octombrie: Brutărie artizanală – Odorheiu Secuiesc

Folosind diverse combinații de ingrediente, inclusiv făinuri integrale sau semințe, cursanții vor exersa zeci de modalități de procesare, modelare și coacere a aluaturilor, urmărindu-se diversificarea sortimentelor. Cursanții vor pregăti mai multe tipuri de pâini dar și produse de patiserie.

22-23 octombrie: Platouri culinare reci – Brașov

La acest modul aveți ocazia de a învăța să pregătiți platouri de preparate reci, de la procesarea ingredientelor și prepararea alimentelor de bază, la combinarea și montarea lor într-un mod cât mai apetisant și mai estetic.

28-29 octombrie: Decorare tort și modelare flori – Odorheiu Secuiesc

În cadrul cursului, în doar două zile, aveți posibilitatea de a învăța pașii decorării unui tort de la A la Z. Fiecare cursant va pregăti o machetă de 4-5 etaje. Prima zi accentul se pune pe realizarea decorurilor și a florilor. A doua zi va fi dedicată decorării machetei.

30-31 octombrie: Macarons și Candy Bar – Odorheiu Secuiesc

Cursul de Macarons și Candy Bar este un curs practic și intensiv dedicat realizării artizanale a fursecurilor French Macarons și a altor tipuri de deserturi și dulciuri care compun conceptul de Candy Bar.

5-6 noiembrie: Meniuri complete pentru evenimente – Odorheiu Secuiesc

În cadrul acestui curs participanții vor învăța întregul proces tehnologic necesar obținerii celor mai inovatoare și mai ingenios combinate preparate culinare. Cursanții acestei sesiuni vor pregăti preparate culinare de la aperitive reci/calde până la felul principal, astfel pot alcătui un meniu complet special și delicios.

11-12 noiembrie: Masterclass Brutărie artizanală – preparate Snack’n’Go – Odorheiu Secuiesc

La acest nou curs participanţii vor însuși noi cunoștinţe legate de noua modă ce se practică în brutăriile occidentale, adică vor învăţa să pregătească produse premium Snack’n’Go. Se vor pregăti mai multe tipuri de baze de sandwich-uri din aluat tip pâine, cozonac, foietaj, pe bază de drojdie cu fermentarea lungă a aluatului și se vor prepara pizza și focaccia.

12-13 noiembrie: Preparate din pește și crustacee – Brașov

Printre altele se vor însuși cunoștințele alegerii materiilor prime, curățarea peștelui cu tehnici moderne, tehnici de filetare a peștelui, elementele cărnii de pește, folosirea corectă a acestora în preparate cu minimalizarea pierderilor și combinarea acestui tip de carne cu diferite materii prime.

 

Nu ratați înscrierea la aceste cursuri, sunați-ne din timp și rezervați locul la cursul dorit.

Detalii și înscrieri:

www.pangast.ro | Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | 0732 575 556 | 0756 610 883

Publicat în Ultimele ştiri
Joi, 10 Octombrie 2019 09:11

Industria este completă cu GastroPan

Următoarea ediție a celui mai important eveniment de afaceri pentru profesioniștii din industriile de panificație, cofetărie și HoReCa, expoziția GastroPan, se va desfășura în perioada 12-14 martie 2020 în centrul expozițional Expo Arad. ”Născut” în anul 2009, sub numele de Expo Pan, evenimentul de specialitate a venit ca o urmare firească a nevoii furnizorilor de soluții și a producătorilor de a se întâlni într-un cadru care să permită schimbul de oferte, de know-how și testarea echipamentelor și a ingredientelor inovatoare lansate. Capacitatea de a reuni cererea şi oferta de pe piaţă în scurt timp au făcut din GastroPan cea mai eficientă platformă de afaceri din industria de panificaţie, cofetărie şi alimentaţie publică din România.

Pentru al 12-lea an consecutiv, zeci de mii de specialiști, manageri și antreprenori reprezentând brutării artizanale și industriale, cofetării, patiserii, gelaterii, ciocolaterii, fabrici de paste făinoase, fursecuri sau biscuiți, restaurante, hoteluri, baruri și cafenele, vor fi invitați la principalul eveniment profesional de profil. GastroPan va expune în primăvara anului viitor cea mai mare gamă de echipamente, ingrediente, soluții și tehnologii pentru afacerile din domeniu, iar în această perioadă furnizorii din sector își pot rezerva standurile în cadrul expoziției.
 
Industria este completă cu tine la GastroPan!
Și locul tău este la GastroPan dacă...:

• ...vrei să fii la curent cu tendințele internaționale din sectoarele panificație, cofetărie, HoReCa.

• ...ești furnizor de soluții și tehnologii pentru afacerile din panificație, cofetărie sau HoReCa și vrei să iei contact direct cu publicul țintă sau te interesează soluțiile concurenței.

• ...ai o brutărie, patiserie, cofetărie, gelaterie sau o altă unitate de producție din industria de panificație, cofetărie, HoReCa și vrei să-ți dezvolți afacerea.

• ...vrei să intri într-o comunitate de specialiști.

• ...te interesează tehnologia de ultimă generație, inovațiile și vrei să fii cu un pas înaintea concurenței.

• ...ai o brutărie, patiserie, cofetărie, gelaterie sau o altă unitate de producție din industria de panificație, cofetărie, HoReCa și vrei să cumperi echipamente, ustensile, accesorii sau ingrediente și știi că la GastroPan găsești tot feluri de oferte și promoții excepționale de la cei mai buni furnizori.

• ...vrei să testezi și să compari soluțiile și tehnologiile prezente pe piață.

• ...ai întrebări și vrei să discuți cu specialiști, furnizori sau lideri și membri ai asociațiilor specialiștilor din panificație, cofetărie, HoReCa.

• ...vrei să lansezi un nou produs, serviciu sau o nouă campanie și știi că la GastroPan găsești un public interesat de industriile de panificație, cofetărie și HoReCa, dar și reprezentanții mass-media care vor relata despre eveniment.

• ...ești brutar, patiser, cofetar sau bucătar, te interesează noile practici, tehnicile și trucurile și știi că le vei vedea la showurile culinare și de coacere live, la workshopurile și demonstrațiile practice susținute la expoziție.

• ...vrei să vezi în funcțiune cele mai moderne utilaje și echipamente.

• ...vrei să deguști materii prime excepționale, noile ingrediente care apar pe piață și produsele anului.

• ...ai nevoie de inspirație sau cauți noi oportunități de business.

• ...pur și simplu, GastroPan este locul unde te întâlnești în fiecare an cu colegii de breaslă și știi că nu merită ratată nicio ediție a expoziției GastroPan.

 
Fă-ți afacerea completă cu GastroPan!
REZERVAREA STANDURILOR la GastroPan 2020 a început, spaţiile fiind alocate în ordinea solicitărilor. Pentru a rezerva un stand contactaţi organizatorii la telefon 0733 313 043 sau pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Publicat în Ultimele ştiri

Președintele Euro-Toques România, Chef Radu Zărnescu, a câștigat locul al III-lea la nivel mondial în concursul profesional The first World King Chefs Cooking Competition - 9th Culinary Artists International Competition din cadrul forumului G20 organizat anul acesta de către China împreună cu Japonia și găzduit de către Prefectura Hyogo pe Awaji Island, vatra culturală și culinară a insulelor Nipone.

Publicat în Ultimele ştiri

Ro.aliment organizeaza in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent de alimente-echilibrat si in cantitati moderate. Scopul este de a demonta stirile false despre alimente si de a demitiza teoriile nefundamentate stiintific, cu ajutorul celor mai apreciati specialisti ai momentului, pentru ca publicul sa redobandeasca increderea in alimente.

In prima etapa, campania s-a desfasurat in Bucuresti, in perioada 7-8 iunie si a constat in organizarea unui workshop si a unei conferinte de presa, a 15 standuri de degustare si informare amplasate in Mall Promenada cat si a unor momente special organizate pentru copii. Workshop-ul din 7 iunie a avut invitati experti din fiecare dintre principalele ramuri ale industriei alimentare, iar la eveniment publicul larg a avut acces gratuit.

Initiativa a fost sustinuta puternic de asociatiile de profil, care pledeaza pentru transparenta si care au dorit sa vina in fata consumatorului, pentru a aduce lamuriri fundamentate stiintific la stirile false vehiculate.

„Industria si viata noastra este pe un nou si atunci trebuie sa iesim direct catre consumator, in fata lui, sa ne cunoastem mai bine. Putem sa ne cunoastem prin retele de socializare, prin mass-media, dar acum am venit in mijlocul consumatorilor si am ales o locatie pentru a targeta oameni cu un anumit nivel de inteligenta si pot sa spun ca aici putem discuta lucruri stiintifice, despre ce este bine si ce este rau, atat cat ne pricepem noi si atat cat a descoperit stiinta. De aceea suntem deschisi la toate intrebarile. Trebuie sa eliminam acei distribuitori de fake-news care se afla intre consumatori si producatorii de alimente”, a sustinut Dorin Cojocaru, Presedintele Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui – APRIL.

Comunitatea romaneasca tine pasul cu cea europeana si ne indreptam spre o alimentatie echilibrata, personalizata, in functie de nevoile specifice fiecarui om.

„Si noi, membrii comunitatii stiintifice, suntem consumatori. Trebuie sa intelegem ce vor ceilalti si ce vrem si noi, astfel incat sa avem o alimentatie cat mai potrivita necesitatilor noastre nutritionale. Daca acum ne referim la alimentatie in general, peste cativa ani vom discuta despre alimentatie personalizata, pentru ca aceasta este tendinta: sa avem acces la alimente cat mai bune, cu continut de nutrienti cat mai mare, sanatoase pentru fiecare in parte”, este de parere Nastasia Belc, Director General Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti.

„Am raspuns cu drag invitatiei de a ne alatura acestei campanii, pentru ca si noi specialistii am avut de-a lungul timpului probleme cu interpretarea gresita a mesajelor transmise de noi, referitoare la siguranta, securitatea produselor, la valentele nutritionale. Speram ca la finalul acestei campanii vom avea o comunicare mult mai buna de care toti avem nevoie, indiferent ca suntem mileniali sau seniori”, a remarcat Gabriela Mohan, Gabriela MOHAN – Inginer Cercetare Centru Informare Tehnologica IBA si secretar Asociatia Specialistilor din Morarit si Panificatie – ASMP.

Fake News #1: Cate numere sunt pe cutia de lapte, de atatea ori a fost reciclat produsul. FALS

Una dintre principalele preocupari ale consumatorilor este informatia tiparita pe ambalaj. In incercarea de a intelege datele prezentate, romanii au dat un sens gresit interpretarii lor.

Una dintre teoriile care au vehiculat intens este ca laptele este reciclat si ca, de fapt, toate acele numere sunt un indicator al numarului de reciclari.

Dorin Cojocaru, Presedintele Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui – APRIL, a explicat ce reprezinta acele numere.

„Cand ajunge in fabrica, ambalajul vine impachetat in role. Fiecare rola are un numar, un cod, in virtutea trasabilitatii, pentru ca noi trebuie sa stim tot ce se intampla de la furca la furculita. Atat continutul acelui ambalaj, cat si ambalajul propriu-zis (pentru ca si ambalajul poate fi sursa de contaminare prin contact), au un numar. Acel numar pe care il vedeti pe cutia de lapte sau pe pasta de dinti sau pe orice alt bun de larg consum este numarul de rola de ambalaj. Laptele nu poate fi repasteurizat la nesfarsit pentru ca se distruge lantul proteic si o sa aiba un gust amar”, a declarat liderul APRIL.

„Si de ce ar face un producator asa ceva, de ce ar recicla laptele, cand reambalarea si repasteurizarea sunt foarte scumpe? De ce nu ar face, spre exemplu, branza din laptele acela? Trebuie sa trecem aceste informatii prin filtrul gandirii. Daca luam stirea ca atare, o distribuim mai departe, fara a realiza ca sunt aberatii”, este si pozitia cercetatorilor, prin vocea Nastasiei Belc, Director General Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti.

Pe lantul de aprovizionare, sunt atat de multe reglementari si de controale incat nu incape indoiala ca produsele ajunse la raft sunt sigure si de calitate.

„Industria alimentara in Europa si implicit in Romania este foarte bine controlata si reglementata. Exista programe strategice, anumite firme care certifica. Hipermarketurile isi verifica si isi auditeaza furnizorii atat prin companii specializate, cat si prin propriul departament de calitate. ANSVSA il verifica pe flux, ANPC il verifica la raft. Sunt foarte multe legi”, a concluzionat Dorin Cojocaru.

Fake News #2: Laptele de consum este de fapt lapte praf. FALS

Una dintre intrebarile presante este referitoare la laptele de consum, despre care multe publicatii au scris ca ar contine de fapt lapte praf.

„Pentru mine, laptele praf nu este diferit de cel lichid, atata doar ca nu mai are apa. Laptele praf reconstituit presupune reintroducerea apei in lapte. Legal, se poate da lapte praf reconstituit in laptele de consum doar pe perioada iernii, cand oferta de lapte de la fermieri scade si numai prin acordul ministrului Sanatatii sau Agriculturii. Lapte praf reconstituit poate avea doar 30% din componenta laptele de consum”, a declarat Dorin Cojocaru, Presedintele Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui – APRIL.

Fake News #3: In lapte se pune grasime animala. FALS

O alta problema cu care s-au confruntat specialistii si producatorii a fost cea a grasimii animale, despre care consumatorul in general nu are informatii foarte clare, producandu-se nenumarate confuzii ce au impactat industria lactatelor.

„Grasimea din lapte este de origine animala pentru ca vine de la animale. Intr-adevar, nu punem untura, ca n-avem de ce sa punem untura in lapte si este suficienta cea care exista in mod firesc in lapte. Grasimea din lapte, de origine animala deci, este foarte buna, pentru ca contine anumiti compusi, cum ar fi acidul linoleic conjugat, care este un acid gras trans si care este foarte bun – scade colesterolul, contribuie la scaderea in greutate. Atentie celor care aleg produse fara grasime. Acest acid linoleic conjugat are niste proprietati foarte bune pentru sanatate, iar noi, de obicei, ne gandim ca trebuie sa il aruncam, ca nu este bun. Putem sa alegem produse cu mai putina grasime, dupa necesitatile fiziologice, dar asta nu inseamna ca grasimea din lapte nu este buna. Si este de origine animala”, a punctat Nastasia Belc, Director General Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti.

Fake News #4: Puii din comertul modern sunt hraniti cu hormoni. FALS

Despre puii crescuti cu hormoni si scenarii incorecte despre presupusa disperare a producatorilor de a-si maximiza profitul cu orice pret, in care se vorbeste de pasari crescute artificial in doar cateva zile cat altele in cateva saptamani s-a scris in presa din intreaga tara. Adevarul?…

„Noi, procesatorii, avem nevoie si de sprijinul autoritatilor, pentru ca ei sunt cei care ne controleaza. Ceea ce s-a spus si ceea ce circula in mass-media vis-a-vis de carne hormonata, este fake news in cea mai pura forma. Exista clar o interdictie de utilizare a hormonilor de crestere. Mai mult decat atat, exista un program strategic national care este elaborat de Autoritatea Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. Conform acestuia, sunt prelevate cu anumita frecventa probe atat din carnea ca atare, cat si din organe, pentru determinarea reziduurilor si de hormoni si de antibiotice. In clipa in care intr-o ferma de pasare se fac anumite tratamente cu antibiotice, in prospect este stipulat foarte clar ca trebuie sa existe o perioada de asteptare intre momentul administrarii tratamentului si cel in care am voie sa duc pasarile la sacrificare. Iar acest lucru este foarte bine monitorizat. Din acest punct de vedere, nu trebuie sa existe o ingrijorare pentru consumator. Nu trebuie sa eliminam carnea de pasare din dieta copiilor nostri, pe motiv ca ar proveni de la animale crescute cu hormoni sau care au fost tratate cu antibiotice si nu a fost respectata perioada de asteptare. Aceste reglementari sunt in vigoare de la inceputul anilor 2000”, Dana Tanase, Directorul Executiv al Asociatiei Romane a Carnii.

Fake News #5: Numai painea cu cereale este buna, painea alba este nociva. FALS

“O alta tendinta se refera la beneficiile consumului de cereale integrale in paine, biscuiti, faina in detrimental painii albe. “Sigur, sunt multe avantaje oferite de faina integrala: un continut mare de fibre, de vitamine, de elemente minerale. Insa, nu este recomandata a fi consumata in exces de copiii mici, pana la 14 ani. Trebuie moderatie chiar si la adulti, dar pentru copii ar trebui evitata!”, ne informeaza Gabriela Mohan – Inginer Cercetare Centru Informare Tehnologica IBA si secretar Asociatia Specialistilor din Morarit si Panificatie – ASMP.

“Faina integrala continue o subtanta care se numeste acid fitic care leaga calciul si ferul producand o demineralizare a organismului, daca faina nu este facuta cu maia, dar aici putem avea o alta discutie”, completeaza Nastasa Belc.

Fake News #6: “Fara guten” = mai sanatos. FALS

“Este o noua moda, “fara gluten”. Fara gluten ar trebui sa manace oamenii care au probleme in a digera glutenul – boala celiaca, dar in rest ar insemna sa nu mai mancam paste pentru ca pastele au cel mai mare continut de gluten, nu se pot face paste daca faina nu are gluten. Intradevar glutenul are o fractiune alergenica, dar foarte multe produse care au proteina multa sunt alergenice: alunele, ouale, pestele, soia…pentru anumite persoane. Celelalte personae nu vad de ce nu ar trebui sa consume gluten. Fara gluten sunt produse indicate in a fi consumate de cei ce sufera de boala celiaca”, sustine Nastasa Belc, Director General Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti.

Fake News #7: Micii si bicarbonatul de sodiu, otrava din farfurie. FALS

„Sunt uimita de cate informatii false circula despre mici. Chiar in luna aprilie, am citit pe un site al unei organizatii pentru consumatori, informatii cum ca micii contin bicarbonat ca si cand ar fi un lucru rau. Bicarbonatul de sodiu este un aditiv permis, pentru ca fara acest bicarbonat micul nu ar avea acel gust autentic. De aceea, ne-am luptat cu totii pentru introducerea, in 2014, in lista aditivilor permisi a acestui bicarbonat de sodiu, pentru ca face parte din traditia micului”, a punctat Dana Tanase, Directorul Executiv al Asociatiei Romane a Carnii.

Bicarbonatul de sodiu este folosit de mame de multe decenii pentru a trata o banala arsura la stomac si poate fi utilizat si in mici, informeaza Nastasia Belc, Director General Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA Bucuresti.

„Bicarbonatul de sodiu nu are limita, chiar si pe lista aditivilor aprobati, pentru ca nu face rau. Mai luam bicarbonat cu lingurita cand avem arsuri, deci nu este nicio problema. Problema a fost cand s-a introdus bicarbonatul in produsele din carne. El ascunde, intr-adevar, anumite defecte in carne, pentru unii producatori. Dar la mici avem traditia de a pune bicarbonat in produs si nu este nicio problema cu utilizarea lui din punctul de vedere al sanatatii omului. Problema nu este cu bicarbonatul, ci cu materia prima pe care o folosim pentru mici, care, de obicei, este foarte buna”, a punctat dna Belc.

„In mod traditional se utilizeaza bicarbonatul in pasta de mici. Acest lucru trebuia consemnat si ceruta aceasta derogare la Comisia Europeana, la vremea respectiva, pentru ca numai pentru anumite produse este permisa utilizarea bicarbonatului de sodiu, cele pentru care au fost notificate de statele-membre. Micul face furori in Europa si este consumat cu mare placere, nu numai de romanii stabiliti in spatiul intracomunitar, ci si de europenii din statele-membre”, a remarcat Dana Tanase.

Publicat în Ultimele ştiri

Joi, 9 Mai 2019, a avut loc la Colegiul Tehnic Mihai Bravu din Bucuresti, cea de a 4-a editiei a simpozionului Alimentatie rationala pentru sanatate.

Circa 300 de elevi si profesori din licee bucurestene, inspectorii de la Casa Corpului Didactic, MEN si ISMB au participat la simpozionul de educatie alimentara. Un program foarte bogat si la aceasta editie, invitati de seama si multe noutati aduse de organizatori.

Si de aceasta data, organizatorii au schimbat structura evenimentului, acesta fiind unul foarte bogat in activitati si workshopuri cu invitati speciali. Tema de la aceasta editie atat la proba in scris cat si la probele practice au fost: salatele altfel, pastele fainoase pe timp de vara, smoothie bowl-urile din fructe si apele aromatizate.

In primul panel au intervenit Dr.Ing Marian Bogoescu, Vicepresedintele Academiei de Stiinte Agricole din Bucuresti, Prof.Dr.Ing Daniela Crisan Colegiul Tehnic Mihai Bravu si Prof.MA Gabriella Pascaru Bisi, organizator. Tot in acest panel, Chef Nicolai Tand a sustinut un workshop despre alimentatia sanatoasa si a preparat doua gustari, rapide si sanatoase. Gabriella Pascaru Bisi si Cristina Iuliana Pana au preparat un desert sanatos, fara zahar, cu fructe si o bautura fara zahar.

Surpriza neasteptata de catre elevi a fost prezenta campionului mondial de K1, Benny Adegbuyi care a vorbit despre importanta sportului, in plus, Benny a preparat doua salate din propria dieta.

In cadrul competitiei s-au intrecut 8 echipe, miza de aceasta data crescand, astfel echipele au avut 4 preparate sanatoase si un timp de numai 50 de minute dar desigur au avut un ajutor foarte mari prin unitatile de gatir Whirlpool si micile electrocasnice si ustensile Myria, care le-au usurat munca.

“Sunt placut surprinsa si bucuroasa totodata sa constant ca elevii au evoluat foarte mult comparativ cu prima editie. Au fost pregatiti si au demonstrat si de aceasta data ca sunt interesati de activitatile simpozionului. Evenimentul nostru a crescut frumos si promit ca si la urmatoarea editie vom veni cu noutati care sa ii atraga pe participanti.”

                                 Prof.MA Gabriella Pascaru Bisi - Arta Gustului, organizator

In panelul doi Chef John Menumorut, Corporate Chef Parmafood a sustinut un workshop despre pastele fainoase pe timp de vara si a prezentat doua preparate noi.

Ultima proba a evenimentului a fost un concurs de spalat vase, sub bagheta lui Nicolai Tand, castigatorii fiind premiati cu produse Henkel.

Atmosfera a fost intretinuta si de aceasta data de catre DJ Marcous.

Multumiri speciale tutor celor care cred in proiectul nostru si ne sustin nemijlocit si echipei de voluntari!

Parteneri institutionali: Ministerul Educatiei Nationale, Casa Corpului Didactic Bucuresti, Inspectoratul Scolar, USAMV, Horting

Sponsori: Aqua Carpatica, Aqua Kids, Green Sugar, Meggle

Parteneri: Whirlpool, Myria, Altex, La Molisana, Pietro Coricelli, Eisberg – Iubesc Salatele, Fuchs, Mutti, Bioki, Triumf, Tabasco, YO, Cosul de Legume Fructe, Blu Dragon, Henke, Pur, Life Dental Spa, Fresh Fruits, Microgreens, Kluth, Apilife, Calvo, Alex Bisi Photography, Dj Marcous, Dr.Antonio Martins, Caffeé Musetti.

Parteneri media: Gastromedia, BucurestiFM, Eva.ro, TrendsHRB, Radar de Media, Retete de Suflet

 

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Publicat în Ultimele ştiri
Pagina 1 din 7
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…